,,Eliberează-mă" de Tehere Mafi - Recenzie

03.04.2021

   Nu obișnuiesc să citesc distopii, dar seria asta este una dintre preferatele mele din cele citite până acum. Chiar dacă trecuse destul de mult timp de când citisem primul volum, am fost surprinsa cu câta ușurință am ținut minte tot ce s-a întâmplat în prima carte. Încep prin a vă povesti despre acțiune. A fost alerta în unele părți și mi-a plăcut faptul că, autoarea nu s-a mai bazat atât de mult pe povestea de dragoste sau mai bine zis pe triunghiul Adam - Juliette - Warner, ci a complicat lucrurile puțin. S-a concentrat mai mult pe războiul care este pe cale să înceapă. Acțiunea a fost lină și interesantă, chiar dacă am înaintat cu cartea puțin mai greu din cauza programului meu încărcat și pentru că am intrat în R.S. la un moment dat. Aș fi vrut să am parte de mai multe momente Warner și Juliette, dar se vede clar că autoarea s-a bazat mai mult pe ceea ce se întâmplă în exterior decât pe viață amoroasă al personajului principal. Sper doar ca, în cel de-al treilea volum să am parte mai mult de Warner.

  Personajele mi s-au părut foarte, dar foarte bine construite, iar în acest volum am avut parte și de alte personaje cheie ca să spun așa. Fiecare personaj are personalitatea ei, temperamentul și alt caracter, fiind evidențiate foarte frumos. Deși, Juliette m-a enervat în unele momente teribil de tare cu nesiguranțele ei și încrederea ei de sine foarte scăzută. În acest volum vedem cum relația dintre Juliette și Adam se clatină încet, încet apărând mii fisuri între cei doi. Totodată, în exterior lumea se clatină, iar amenințarea din partea Restaurației nu încetează să dispară.  


- Tu.

Și îl șoptește, literă cu literă apasă cuvântul în pilea mea înainte să șovăie.

Apoi.

Mai blând.

Pieptul lui umflându-se, mai tare de data asta. Cuvintele lui, aproape icnind de data asta.

- Mă distrugi. 

"Juliette a ajuns la Punctul Omega. E un loc pentru oameni asemenea ei - oameni înzestrați - și, de asemenea, sediul opoziției, al rebelilor.

A scăpat, în cele din urmă, de cei din Restaurație, dejucându-le planul de a o folosi drept armă, iar acum e liberă să-l iubească pe Adam.

Însă Juliette descoperă că nu va putea scăpa niciodată de atingerea sa letală.

Sau de Warner, care o dorește mai mult ca oricând.

Bântuită de trecutul ei și îngrozită de viitorul care o așteaptă, Juliette știe că va fi nevoită să ia hotărâri importante. Hotărâri care ar putea s-o oblige să aleagă între ceea ce-i dictează inima și viața lui Adam." 


Sunt foarte curioasă de acțiunea din volumul trei și felul în care se vor desfășura lucrurile având în vedere finalul celui de al doilea volum, dar și acțiunea din aceasta. S-ar putea totuși să mai aștept până apare volumul al patrulea, dar asta rămâne de văzut. Dacă vă plac cărțile distopice, recomand seria pentru că este minunată! Autoarea are un stil de scriere foarte frumos și pune cap la cap totul ca mai apoi acțiunea să curgă lin și să aibă legătură între ele. Lucrul acesta m-a fascinat foarte mult și de obicei când citesc o carte țin foarte mult să văd ce stil are autoarea. Sentimentele lui Juliette au fost foarte frumos descrise de către ea și acest lucru m-a fermecat cu totul.

4/5 ⭐

Recomand seria!  


Pe mine mă mai puteți găsi și pe Instagram (@erika.denisaa) și TikTok (@erika.denisaa). 

© 2022 Erika Denisa - Iubesc sa citesc
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți